Un nou proiect derulează Asociatia SOMATO
Asociația SOMATO a început, de la 1 mai, derularea unui nou proiect,
care își propune să sprijine familiile cu copii cu dazabilități mintale
din municipiul Bălți. Genericul proiectului este „Să învățăm să sperăm împreună”. Acesta va fi
implementat timp de zece luni, până la 28 februarie 2013. În cadrul proiectului vor fi organizate un șir de acțiuni de instruire a
părinților cu copii cu dizabilități; va fi realizat un film documentar
despre experiența unor asemenea părinți. Proiectul prevede și crearea unui forum pe site-ul Asociației SOMATO
(www.somato.md), prin intermediul căruia părinții vor putea comunica cu
specialiștii în diverse probleme.
„În cadrul proiectului, vom promova metode creative în ce privește comunicarea și armonizarea relațiilor dintre părinți și copiii cu dizabilități, inclusiv prin ședințele de terapie prin artă. Vom organiza o școală de vară de patru zile cu participarea a 75 de părinți și copii, iar la finalul proiectului vom edita „Jurnalul părinților. Succesele copilului meu”, în care vom descrie progresele copiilor încadrați în proiect”, a precizat Cornelia Iacubovschi, coordonatoarea proiectului.
Asociația SOMATO va edita în cadrul proiectului șase broșuri la tema sindromului de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), autism, Boala Down, retard mintal, paralizie cerebrala infantile (PCI) și schizofrenie.
Grupul-țintă în cadrul programului sunt părinții care au copii cu dizabilități mintale și/sau mixte.
Proiectul „Să învățăm să sperăm împreună” este sprijinit financiar de Ambasada Finlandei cu sediul la București (România).