Mii de copii din Moldova au nevoie de psiholog
Circa zece mii de copii din Moldova au nevoie de psiholog, potrivit Studiului național privind situația copiilor aflați în dificultate și a copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare. Evaluarea situaţiei emoţionale şi psihologice a copiilor relevă că 3,6% dintre copiii din familiile în dificultate şi 1,1% dintre cei din familiile cu migranţi se află în relaţii tensionate cu îngrijitorii. 2% dintre copiii din familiile în dificultate şi 1% din cele cu migranţi au relatat că nu au nici un prieten, fiind supuşi într-o măsură mai mare singurătăţii, lipsiţi de ataşament, ajutor şi sfaturi din partea acestora.
Studiul menționează că circa 20% din copiii aflaţi în dificultate şi dintre cei ai migranţilor sunt consumatori de alcool, fumează sau se droghează.
Mai bine 49 de mii de copii, din cei circa 168 mii evaluaţi, au nevoie de intervenţia unui asistent social.
Potrivit studiului, 62% din copii din Moldova au unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare, iar 37% sunt în dificultate din diverse motive.
Psihologul Daniela Terzi-Barbăroşie a spus pentru „Adevărul” că lipsa părinţilor îi marchează pe copii pe toată viaţa.
„Anumite trăiri ale copiilor se încadrează în simptomatica depresiei: sunt trişti, preferă să se izoleze; sunt agresivi cu colegii şi adulţii; sunt foarte rezervaţi în plan emoţional, le este greu să-şi exprime anumite emoţii, necesităţi şi, respectiv, ajungând adulţi, le va fi greu să relaţioneze", susţine Daniela Terzi-Barbăroşie.
Studiului național privind situația copiilor aflați în dificultate și a copiilor ai căror părinți sunt plecați peste hotare a fost realizat la iniţiativa Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie și susţinut de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană și a altor donatori.