Bolile mintale atacă copiii
Tulburările mintale şi
de comportament, şi bolile sistemului nervos sunt principalele două
maladii care provoacă cel mai des invaliditatea la copii în R. Moldova.
Potrivit unui studiu al Biroului Naţional de Statistică în care este
analizată situaţia copiilor din Moldova, indicele tulburărilor mintale
şi de comportament este de 4,1 cazuri la o mie de copii, iar al bolilor
sistemului nervos – 5,3 cazuri la o mie de copii.
În medie, invaliditatea copiilor, provocată de diferite afecţiuni, în
vârstă de până la 18 ani, se caracterizează prin creşterea numărului de
cazuri de la 16,8 la o mie de copii de vârsta respectivă – în 2004, până
la 19,1 cazuri la o mie de copii – anul precedent.
În general, morbiditatea diferitor maladii la copii în anul precedent s-a caracterizat prin predominarea bolilor aparatului respirator (382 de cazuri la 1000 persoane), bolilor infecţioase şi parazitare (70 cazuri la 1000 persoane), bolilor sistemului nervos (39 cazuri la 1000 persoane) etc.
Studiul citat precizează că pe parcursul anului trecut în sistemul de sănătate au activat 453 de medici pediatri, la zece mii de copii în vârstă de 0-17 ani revenind circa şase medici. Statisticile arată că fiecare al şaselea copil de până la 18 ani a fost internat, în perioada de referinţă, în una din instituţiile spitaliceşti.
Potrivit BNS, pe parcursul anului precedent, s-au înregistrat unele tendinţe de majorare a incidenţei maladiilor transmise pe cale sexuală, precum sifilisul şi gonoreea. La o sută de mii de copii în vârstă de până la 14 ani revenind în medie câte 10,5 cazuri de sifilis şi 6,8 cazuri de gonoree. Anul trecut, în Moldova au fost înregistraţi opt copii contaminaţi cu HIV, cu şase cazuri mai puţin decât în 2008. //SOMATO-info, 01.06.2010